Prezenta
Am fost întrebată săptămâna trecută care este cea mai importantă valoare a mea și am răspuns: Prezența. Sună atât de bine pentru cel de lângă tine, se simte atât de bine, e wow!
Ca să pot declara că sunt prezentă în cea mai mare parte a celor 24 de ore trăite zilnic, am avut nevoie de mult timp, timp pentru mine. Și da, am avut această încăpățânare să-mi dau timp și să-mi doresc să ajung omul care sunt acum. Am ajuns să fiu adultul de care îmi place, mie. NU sunt adultul perfect de nota 10 în toate rolurile pe care le joc zilnic: partener, părinte, terapeut, manager, copil, prieten și cred că asta mă face prezentă și recunoscătoare.
Da, eu am avut această șansă, să-mi dau timp, să mă cresc frumos. Poate acum te încearcă un sentiment mai puțin plăcut față de mine și e ok! La fel poate că acum nu crezi că ai timpul acesta de care eu vorbesc, că nu ai putere să zici stop la ce e în jur și să începi să faci ceva pentru tine și da, te cred, e greu! Sunt multe care depind de tine în jur, așa-i?
Astăzi, ți-ai acordat deja 3 minute să citești ce am scris, minute valoroase din timpul tău și îți multumesc. Așa că te întreb: ce am deschis în tine prin cuvintele de mai sus? Și ce de gând să faci mai departe?