Despre psihoterapia neurolingvistică
Dr. Helmut Jelem, Dr. Peter Schütz, MBA
Psihoterapia neuro lingvistică este o metodă terapeutică sistemic-imaginativă, cu o abordare cognitiv-integrativă. Principala idee a psihoterapiei neuro lingvistice (NLPt) este travaliul orientat spre scop, în care persoana are în vedere mai ales sistemele sale de reprezentare, metafore și matrici de relație.
În timpul travaliului terapeutic în NLPt (psihoterapia neuro lingvistică), o egală atenție este dată exprimării – verbal și analogă, și integrării expresiilor din viața personală și proceselor informaționale digitale.
Scopul acestei metode constă în a însoți și a oferi suport clientului pentru atingerea unor scopuri compatibile ecologic. Ea ajuta și la poziționarea unor bune intenții subiective subliniind simptomele disfuncționale, astfel încât vechile tipare legate de comportamentul și credințele interne sau externe neproductive să fie disociate și noi comportamente și credințe subiective și intersubiective solide să fie stabilite și integrate.
Metoda de psihoterapie neuro lingvistică, este elaborată teoretic și metodologic. NLPt se livreaza intr-un set terapeutic individual, de cuplu sau de grup. În cadrul contractului terapeutic, protectiv și discret profesional, accentul se pune pe atingerea scopurilor de sănătate și starea de bine.
Psihoterapia neuro lingvistică s-a dezvoltat în mod independent, având referințe la elementele de bază create de Milton Erickson, Virginia Satir si Fritz Perls în anii 1960 și 1970. În anii 1990 atât NLP cât și NLPt au fost integrate, în mare măsură, în alte școli de psihoterapie, în paralel dezvoltându-se o teorie NLPt holografic-integrativă. Astfel, NLPt a trecut cu succes prin trei generații de psihoterapeuți, iar teoria ei, comparativ cu a altor școli, are o tradiție mai lungă, bine stabilită și practicată în întreaga lume.
Formarea psihoterapiei neuro lingvistice se bazează pe cinci teorii tradiționale, apărute în momente istorice diferinte, complementare între ele, și pe supoziția rezultată dintr-un proces modelator:
- cibernetica din teoria minții a lui Gregory Bateson, în deosebi din nivelele logice ale învățării, și din teoria câmpului unificat, ca o dezvoltare ulterioara a lui Robert Dilts.
- teoria social-cognitivă a învățării a lui Albert Bandura și conceptul de modelare, îmbunătățite în practică de John Grinder și Richard Bandler.
- gramatica transformaționala stabilită de Noam Chomsky, și postulatele avansate de conceptul de „time binding” al lui Alfred Korzybski și Glasersfeld care au stat la bază și au influențat modelele lingvistice dezvoltate de Bandler și Grinder.
- presupoziția unei orientări fundamentale a acțiunilor umane către scopuri (Pribram, Galanter, Miller, TOTE, 1960).
- lucrările teoretice ale lui William James, subliniind sistemele senzorial-reprezentaționale inerente ca elemente de bază ale procesării informaționale și ale experienței subiective.
- presupoziția că ar exista părți funcționale și independente ale identității individului, cuprinzând elemente de procesare conștientă și inconștientă, rezultată din modelarea operelor lui Fritz Perls, Virginia Satir și Milton Erickson.
Pe baza acestor teorii și presupoziții și a proceselor de modelare sfera psihoterapiei neuro lingvistice se expune ca o arhitectură deschisă care se poate lărgi prin noi dezvoltări din munca practică continuă.
În cele ce urmează vom contura o serie de asemănări și deosebiri ale NLPt față de alte metode psihoterapeutice:
În primul rând, dintr-un punct de vedere pragmatic, trebuie spus că în prezent se poate observa un fenomen de intense schimburi între psihoterapeuți, reprezentanți ai diferitelor scoli terapeutice, și datorită prezentărilor/trainingurilor de NLPt din Europa centrală și de vest.
În al doilea rând, practica psihoterapeuților, care se bazează pe concepte teoretice în mod tradițional opuse, se apropie din ce în ce mai mult.
În acest context trebuie amintit faptul că practica din toate asociatiile psihoterapeutice din centrul Europei este foarte bine apreciată.
Pentru a ușura înțelegerea conceptelor din NLPt, vom menționa următoarele contraste cu alte școli:
Dacă luăm în discutie diferențele dintre NLPt și psihanaliză, îndeosebi metodologia școlii tradiționale, ele au două caracteristici comune: importanța dată relațiilor și a puterii fundamentale a proceselor inconștiente. Deosebirea semnificativă dintre ele constă în orientarea consecventa și detaliată a NLPt către scopuri și acțiune, accentul pus pe resursele creatoare, precum și conceptul de „metafora părților” – fără a avea neapărat un ințeles logic-simbolic. La acestea se adaugă accentul pus pe raport și modul diferit de tratare a transferului – atât la nivel metodologic cât și teoretic.
În cazul tulburărilor grave de personalitate sau de identitate, NLPt asigură un suport psihoterapeutic pe o perioadă de un an sau mai mulți, accentul fiind pus pe susținere și adaptare lentă. În general, psihoterapia neuro lingvistică urmărește intervenții mai scurte, cu intervale mai lungi între sedințe. Timpul necesar sesiunilor terapeutice nu este fix, ca într-un program obișnuit, ci este adaptat la situația clientului și la intervenția terapeutică. În plus, un alt contrast este marcat de conceptul de „future pace” – atât pe plan mental cât și acțional, de încercare.
O altă diferențiere constă în accentul pus pe prezentarea analoga și pe externalizarea realităților interne, fie prin reprezentarea pozițiilor perceptuale, fie prin obiecte. De asemenea, terapiile ambulante sau plimbările cu clientii (analog lui Reich si Freud) sunt bine fondate în teoria NLPt si adesea folosite în practică.
Cele de mai sus se refera și la psihanaliza de grup și la alte metode psihodinamice sau analitice.
Trebuie mentionată o importantă asemănare conceptuală: cea dintre ideea de încurajare pozitivă din cadrul școlii analitice a psihologiei individuale a lui Alfred Adler și concepția de intenție subiectiv pozitivă din NLPt.
Contrastul principal fata de psihoterapia dinamica (de grup), în special în ședințele individuale, apreciată de NLPt datorită cunoștințelor legate de procesele de grup, constă în accentul pus pe parametrii analogi în timpul tratamentului și o orientare către scopuri mai relevantă, pe care DGt, reprezentata de W. Pechtl (1994) si P. Schütz, a introdus-o din 1988. Ar trebui amintit și faptul că, Lewin Kurt, fondatorul travaliului modern în grup și a teoriei câmpului, a fost puternic influențat de William James și Alfred Korzybski.
Principala deosebire de gestalt-terapia traditională, cu care NLPt se leagă atât prin unul din modelele sale (Fritz Perls) cât și prin fenomenologul Prof. Hans Vaihinger, se găsește în travaliul mai diferențiat și mult mai orientat spre scop din NLPt, în accentul pus pe sistemele de reprezentare lingvistice, capacitatea lor de observare neuro-lingvistică, în lucrul cu ancore, în strategiile și submodalitățile de gândire formală, precum și în sublinierea condițiilor de lucru asociat și disociat, în prima, a doua și a treia poziție, respectiv a transformărilor dintre stări.
Diferențele dintre NLPt și psihodramă, prețuită pentru accesul ușor la resursele creatoare ale omului, sunt asemănătoare cu cele dintre NLPt și gestalt-terapie, chiar dacă NLPt se concentrează mai mult pe individ și psihodramă pe grup, atât istoric, cât și pragmatic. În plus, NLPt se focalizează, în metoda terapiei de grup, pe descrierile exterioare ale reprezentărilor interne, pe organizarea credinței și reorientare datorită semnificației ei pentru recuperare.
O diferență față de psihoterapia cognitiv-comportamentală, respectiv modelele behavioriste tradiționale, care au fascinat și influențat NLPt datorită asemănărilor cu abordarea cognitivă, este aceea că NLPt stabilește instrucțiuni mai stricte pentru ancorare (consolidare) și de abordare integrativă prin transe și metafore.
Sferele de contrast față de trainingul autogenic tradițional (relaxare prin autohipnoza), apreciat de NLPt datorită numeroaselor supoziții privind procesele de transă, se găsesc, în primul rând, în faptul că NLPt se referă rare ori la formule stereotipe, ci recunoaște libertatea de a găsi propriile sisteme reprezentaționale și metafore. În plus, NLPt apare mai concentrat pe scop.
Deosebirea față de psihoterapia imaginativa (KIP), recunoscuta de NLPt datorită modului asemănător de lucru cu transa, constă în accentul mai mare pus pe travaliul liber în conținut (ex. Six-Step-Reframing), opus interpretărilor analitice și oferirii unor semnificații fixe ale simbolurilor. De asemenea, NLPt pare să accentueze mai mult travaliul orientat spre scop.
Domeniul de contrast față de hipnoterapia clasică, apropiată de NLPt prin originea comună în lucrările lui Milton Erickson, ține de integrarea mai profundă a reprezentărilor detaliate prin strategii și fiziologii mixte și de o mai mare evidențiere a organizării credinței indivizilor.
Contrastul față de psihoterapia nondirectivă centrată pe client a lui Carl Rogers, considerată foarte importantă datorită răbdării și angajamentului absolut față de individ, se referă la orientarea spre scopuri, intervenția intenționată prin transă și ancore și o utilizare diferită a modelelor lingvistice.
NLPt se înrudește cu analiza tranzacțională în ceea ce privește acceptarea inconștientului, accentuarea, organizarea credinței și orientarea spre acțiune stabilite în tehnicile de intervenție, dar concepția sa diferă în ceea ce privește arhitectura deschisă a modelului părților opusă stărilor determinate ale eului și o mai mare orientare spre scop.
Psihoterapia sistemica și NLPt consimt modelul comun al Virginiei Satir și al muncii sale. În afara influentei ei exemplare, cele două se înrudesc prin faptul că susțin atât orientarea sistemică cât și pe cea neuro-lingvistică, până la concepția originii lucrurilor, la conceptele teoretice ale descrierilor diferite ale lumii și la admiterea paradigmei umorului în psihoterapie.
O diferenta intre NLPt și psihoterapia sistemică, ca abordare imaginativ-sistemică, este integrarea intensificata și considerarea transelor și a stărilor de transă curente, influența lor asupra sistemului și asupra identității individuale, și travaliul mai detaliat orientat spre scopuri și stări de atins în terapia individuală, accentul pe raport și fenomenele de rezonanță și travaliul sistemic fascinant cu sistemele reprezentaționale, submodalități și conceptele de linia timpului.
Helmut Jelem M.D. este lector la Universitate pentru terapie psihiatrică, specialist in psihiatrie și neurologie, doctor la Spitalul Psihiatric Otto Wagner din Viena, psihoterapeut Consiliului General Medical Austriac, psihoterapeut licențiat NLPt și master trainer în cadrul ÖTZ-NLP&NLPt.
Peter Schütz M.Sc. este lector la Universitatea din Viena, psihoterapeut licețiiat in psihoterapie dinamica de grup (DG) și NLPt, psiholog în sănătate, supervizor și trainer la ÖAGG, lector in consiliere, supervizor pentru Organizatia Profesionala Austriacă de Psihologi, master trainer în cadrul ÖTZ-NLP&NLPt.